FOTO. Ca-n vestul sălbatic. La plimbare, pe cal, prin municipiul Satu Mare
Un tânăr a fost surprins de șoferii sătmăreni în timp ce se plimba cu calul pe străzile din Satu Mare.
Autoritățile au atras în repetate rânduri atenția asupra faptului că astfel de situații pot deveni periculoase, iar mai mulți căruțași au fost sancționați de Poliția Locală pentru că nu respectă prevederile legale.
La începutul lunii trecute, autoritățile au amendat 3 căruțași, care se deplasau într-o caravană, pe marginea drumului, iar la finalul lui mai, Polițiștii Locali au identificat mai multe persoane care și-au parcat căruța cu caii pe malul Someșului. În ambele cazuri a fost vorba despre cetățeni din Sălaj, care au sosit cu atelajele la Satu Mare.