Zeci de noi tineri au ajuns în Serviciul Poliției Rutiere Satu Mare. Iar rezultatele se văd! Nu mai există fenomenul de ”hai să închidem ochii” sau ”ăsta e pila lui x”. De acest lucru s-au convins reporterii PresaSM, care au constatat în mod direct cum un șofer a fost oprit pentru faptul că ar fi pătruns ilegal în intersecție.
Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 21.00, în intersecția dintre Bulevardul I.C. Brătianu și strada Vasile Lucaciu. Cu toate acestea, un șofer a crezut că poate să forțeze semaforul. Nu a contat! Legea e lege, domnilor!
”A fost galben când am intrat în intersecție”, a spus șoferul sancționat, pentru reporterul PresaSM.
Reamintim că din 5 noiembrie, 52 de tineri au intrat în rândurile polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aceștia sunt absolvenți ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi ai Şcolii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.
Având în vedere necesitățile instituției raportate la activitatea operativă din zona de competență a Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aceștia au fost repartizaţi la formaţiunile de ordine publică, rutieră și acțiuni speciale.
Creștere substanțială a interesului
Numărul tinerilor care vor să devină agenți sau ofițeri de poliție a explodat, pur și simplu. Potrivit evidențelor Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, dacă în anul 2016 au fost doar 27 de candidați, numărul acestora s-a triplat în acest an, ajungând la 82 de candidați!
Mai mult, numărul locurilor scoase la concurs a crescut cu 150 la Școala de Agenți din Cluj-Napoca, ajungând la 300 în prezent, respectiv cu 1000 de locuri la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” din Câmpina, ajungând în prezent la 1300 de locuri.
Mai mult, pentru a facilita accesul tinerilor în Poliție s-a eliminat baremul de înălțime, respectiv sunt două serii de concurs: în ianuarie și august/septembrie.
Doamne ajută!
View CommentLe doresc multă sănătate și chef de lucru, că este mult de făcut!
Și promit să nu mă supăr când m-or prinde și pe mine cu ceva!