FOTO. Boxul sătmărean renaște! Sub bagheta unor profesioniști se obțin rezultate remarcabile
Pugilistul David Gabriel lefitimat la Academia de BOX Nord-Vest Transilvania-Carei a câștigat CUPA Meseșului 2024! Toți cei patru sportivi prezenți s-au calificat în finală, confirmând debutul fulminant al clubului careian în boxul amator din România!
Sportivul careian confirmă prin rezultate foarte bune încă odată. David Gabriel este un tânăr de 13 ani care boxează la cadeți în categoria de greutate de 46kg. Este practicant al boxului de 1 an de zile însă disciplina și talentul acestuia fac din el un posibil sportiv de performanță. Este foarte muncitor și dăruit boxului, iar aceste calități sunt suficiente pentru a ajunge la performanțe deosebite.
În semifinală David Gabriel a boxat împotriva sportivului Leț Ayan(Box club Motorul Arad) pe care l-a învins înainte de limită prin K.O.
În finală Găbiță (cum este alintat de antrenori și colegi) a boxat împotriva sportivului But Patric (SCM Zalău) pe care l-a învins la puncte prin decizie unanimă. Amintim că antrenorul sportivului întâlnit în finală este maestrul Meleg Virgil, un nume foarte sonor la nivel național și internațional.
La categoria 67kg, în semifinalele competiției, Sebastian Caragea nu i-a dat nici o șansă sportivului Muste Bogdan (Ringul Sălăjan Zalău) pe care l-a pus în mare dificultate în toate cele trei reprize, fiind aproape să câștige prin K.O. de mai multe ori.
Împotriva sportivului Grama Rareș(CSM Zalău) campion Național și Balcanic, care și-a obținut titlul balcanic în 2023 prin K.O. împotriva campionului European. Pentru sportivul careian a fost un meci foarte util, în care a stat bine pe picioare 3 reprize și a arătat atât forță cât și tehnică pe tot parcursul luptei. La sfârșitul meciului, Rareș Grama a venit în afara ringului să-l felicite încă odată pe Sebi spunându-i: “Fac BOX de mulți ani iar tu încă nu ai un an. Bravo Sebi! Te felicit!”
Babici Luca a pierdut finala împotriva lui Kis Csongor (Aleșd-Crișul Oradea) multiplu medaliat la campionatele europene și naționale, iar Kerezsi David a pierdut în finală cu Hanțic Horațiu (BC Motorul Arad).
Diftongul lui Pierre de Coubertin: “Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!” încarcă cu determinare pugiliștii careieni, care tind pentru a fi și mai buni la următoarea competiție.
Întreg staful tehnic al Academiei de BOX Nord-Vest Transilvania CAREI, prezent la această competiție sub îndrumarea directă al antrenorului Nagy Lucian, secretarului Bucureștean Adrian și antrenorului secund Ghițiu Anton, suntem mulțumiți de prestațiile individuale ale sportivilor noștrii, fapt confirmat și de careianul Florin Mulcuțan, vicepreședinte al Ligii Profesioniste de BOX din România, cu care am fost în legătură telefonică permanentă, el aflându-se la o altă competiție în Ungaria.
”Județul Satu Mare este reprezentat cu cinste de sportivii careieni iar promisiunea celor de la Academia de BOX Nord-Vest Transilvania CAREI este să scoată constant sportivi de calitate, iar scopul nostru este de a clădi totul cu mare atenție încă de la temelii, noi aflându-ne la cea de a doua competiție oficială. Suntem pregătiți ca în anul 2025 să debutăm și cu alți pugiliști talentați iar boxul careian și deci cel sătmărean va crește constant prin muncă și determinare. Avem deschidere din partea Primarului Municipiului Carei Giurgiu Kovacs Monica, iar acest lucru ne obligă să aducem rezultate municipalității, județului Satu Mare și de ce nu României, spun reprezentanții clubului sportiv.
Cupa Meseșului a fost organizată de Club Sportiv Municipal(CSM) Zalău. Felicitări organizatorilor. Este absolul lăudabil că Zalăul investește bani în sport, asta se vede, astfel condițiile și nivelul de organizare a fost unul foarte ridicat. ”Mulțumim oficialilor pentru buna primire”, mai transmit oficialii clubului.