FOTO. Bebeluș de 6 luni mort într-un accident rutier. Copilul, aruncat din mașină pe asfalt
Un bebeluș de numai 6 luni și-a piedut viața în urma unui tragic accident rutier produs în localitatea Chibed, județul Mureș. Alte trei persoane au fost rănite și transportate la UPU Târgu Mureș.
În accident a fost implicată o mașină în care se aflau patru persoane, printre care și un bebeluș de 6 luni. Potrivit primelor informații, copilul nu era pus într-un scaun special și a fost aruncat din mașină. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe copil.
Celelalte trei victime, doi bărbați de 18, respectiv 20 de ani și o fată de 16 ani, au fost preluate și transportate la UPU SMURD Târgu Mureș, cu răni grave.
Potrivit primelor cercetări, șoferul ar fi pierdut controlul asupra volanului și mașina a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se. Cercetările în cauză continuă.
Cunosc zona, in localitate se circulă ca pe autostradă.
View Comment