FOTO. Beat la volan, un sătmărean a provocat un accident mortal. Mătușa a murit, iubita și fiica la Urgență
Un individ în vârstă de 36 de ani a fost condamnat SĂPTĂMÂNA ACEASTA la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 11 (unsprezece) luni închisoare după ce s-a urcat beat la volan și a omorât-o pe o mătușă (58 ani), respectiv și-a rănit logodnica și pe fiica acesteia (8 ani).
Tragedia s-a produs în data de 09.06.2019, în jurul orei 22:05, atunci când șoferul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, având o îmbibație alcoolică peste limita admisă, respectiv 1,60 grame/litrualcool pur în sânge, a condus autoturismul marca Peugeot pe DJ 108 L, între localitățile Pișcari și Craidorolț.
Iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum (drum în curbă), a pierdut controlul asupra autovehiculului părăsind partea carosabilă, răsturnându-se în șanțul din partea dreaptă a sensului de deplasare, lovind un stâlp de electricitate din beton pe care l-a rupt, accident urma căruia a rezultat moartea unei pasagere în autoturism şi rănirea a altor două persoane.
Șoferul a recunoscut că a consumat patru sticle cu bere cu alcool, apoi a urcat la volan, luându-le în mașină pe logodnica sa şi pe fiica acesteia pentru a le duce la cumpărături.
Apoi, într-o curbă a pierdut controlul asupra direcției de deplasare ieşind în decor şi lovind parapetul de protecţie din partea dreaptă a direcţiei de deplasare, după care s-au răsturnat cu maşina peste cap, ocazie cu care s-a lovit de interiorul autoturismului pierzându-şi pe moment cunoștința.