FOTO. Bărbatul decedat în custodia polițiștilor fusese arestat pentru omor
Un bărbat de 30 de ani care a fost reținut în cursul anului trecut sub acuzația de omor și-a pus capăt zilelor în timp ce se afla în arestul polițiștilor sătmăreni. Oamenii legii au chemat echipajele medicale, dar bărbatul era deja decedat de aproximativ o jumătate de oră.
Polițiștii confirmă faptul că bărbatul de 30 de ani a decedat.
„În cursul acestei zile, la orele 13:25, polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Arest al IPJ Satu Mare, au identificat, în camera de arest, un bărbat, de 30 de ani, spânzurat”, transmit cei de la IPJ Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic și din cadrul Serviciului de Investigații Criminale care efectuează verificări în cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Bărbatul se afla în arest preventiv, de la data de 11.12.2020, fiind cercetat într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
Urmarea acestui eveniment cred ca unii sefi vor parasi corabia pe usa din dos!!!! Noul prefect ar trebui sa evalueze situatia si sa faca propuneri pentru demiteri a unor sefi din cadrul IPJ SM si inlocuirea lor cu altii mai competenti, nu pilosi!!!!
View Comment