FOTO. Bărbat căutat în cazul triplei crime de la Apa! Polițiștii sunt în alertă
Un bărbat, care a intrat în magazinul alimentar din centrul comunei Apa în ziua în care se presupune că au fost omorâți soții Gheorghe și Niculina Rentea, respectiv Viorica Apan, a fost surprins de camerele de filmare ale unității comerciale.
Polițiștii încă nu ar fi aflat cine este și îl caută peste tot, prin toate mijloacele, pentru a-l audia și a vedea care a fost scopul vizitei sale pe raza localității Apa. S-ar putea ca această persoană să nu aibă nicio legătură cu evenimentele tragice și să fi fost întâmplător prin zonă.
Reamintim că polițiștii și procurorii au solicitat astăzi sprijinul specialiștilor din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare pentru a drena fântâna din curtea casei soților Rentea. Polițiștii și procurorii sperau să găsească asftel arma crimei, care se presupune că ar fi un obiect dur, cu muchii ascuțite. Foarte probabil, un topor. Din păcate, pompierii nu au găsit nimic.
Cu toate că au fost audiate mai multe persoane suspecte, printre care persoane care cunoșteau familia sau persoane care nu aveau nicio legătură aparentă cu soții Rentea, Marius Iancu – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare – a declarat că până în acest moment nicio persoană nu a fost reținută.
Cu toate acestea, polițiștii din județul Satu Mare, respectiv din județele limitrofe, sunt în alertă și lucrează intens, apelând la toate mijloacele convenționale sau mai puțin convenționale. Sunt folosite chiar și surse din lumea interlopă, acolo unde informația despre astfel de fapte circulă cu rapiditate.
Reamintim că surse au declarat pentru PresaSM că un bărbat de etnie romă, cu domiciliul în Botoșani, a fost identificat de forțele de ordine pe raza comunei, fiind audiat în legătură cu uciderea familiei Rentea. Acesta ar fi fost audiat în sediul Primăriei Apa de către investigatori.
Se pare că bărbatul nu și-ar fi justificat prezența în zonă, existând o presupunere că ar fi fost în localitate și în ziua tragediei. Informația nu a fost confirmată de către polițiști sau procurori (care oricum nu declară nimic oficial), dar surse au precizat pentru PresaSM că individul a fost dus de către polițiști.
Oamenii legii ar încerca să vadă dacă individul ar avea o legătură cu uciderea celor trei persoane și care ar putea fi gradul său de implicare în toată această poveste.
In Apa localnicii nu se simt in siguranta din cauza acestor persoane de etnie roma aciuate in comuna si care sunt un real pericol. Eu sunt din Apa iar parintii mei spun ca politia e ca si inexistenta. De ce? Dumnezeu sa-i odihneasca-n pace pe sotii Rentea si pe mama ei, Ica Apan. Imi amintesc cand s-au casatorit, i-am admirat, foarte frumosi amandoi. Mare pacat!
View Comment