FOTO. Autoutilitară lovită în plin de trenul spre Viena la limita județelor Satu Mare și Maramureș
Un accident feroviar grav a avut loc ASTĂZI în apropiere de Seini, la limita cu județul Satu Mare. O cisternă cu lapte la volanul căreia se afla un bărbat care nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată a fost lovită în lateral de trenul internaţional Baia Mare – Viena. Vehiculul a fost aruncat în afara gabaritului căii ferate. Din informațiile vasiledale.ro, bărbatul ducea lapte pentru a aproviziona dozatoarele de pe raza orașului Seini.
În urma impactului şoferul a rămas prins în vehicul, forțele Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență l-au extras. Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Baia Mare pentru investigații medicale suplimentare.
Din fericire, niciun pasager nu a avut de suferit. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.