FOTO. Autoutilitară cuprinsă de flăcări, pe un drum din Satu Mare. Au intervenit pompierii. Au dat o mână de ajutor și alți șoferi

Pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la o autoutilitară. Potrivit primelor informații, șoferul mașinii se afla pe drum în momentul în care a văzut flăcările. A reușit să iasă din mașină, iar alți șoferi din trafic i-au venit și ei în ajutor. Pompierii spun că totul ar fi pornit de la un cablu electric defect.
Autoutilitara se afla în trafic, pe drumul din localitatea Odoreu, când șoferul și-a dat seama că vehiculul a luat foc. A reușit să iasă din cabină, a reușit să localizeze incendiul, iar alți șoferi prezenți în trafic au venit și ei în ajutor cu extinctoarele.
„Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară aflată în mers, în localitatea Odoreu.
Până la sosirea echipajelor de intervenție, șoferul s-a autoevacuat și a reușit să localizeze incendiul cu ajutorul stingătoarelor și a altor participanți la trafic”, explică cei de la ISU Satu Mare.
La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă încadrate de 7 pompieri.
Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un cablu electric defect, afectând partea de compartiment motor.

Sa ne fereasca Dumnezeu de astfel de evenimente.
View Comment