FOTO. ATENȚIE! Primăria ridică mașinile ”uitate” pe străzile municipiului Satu Mare

Primăria Municipiului Satu Mare continuă și în noiembrie acțiunea de inventariere și ridicare a autovehiculelor abandonate și/sau a celor fără stăpăn. Astfel, prin dispoziția primarului municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, înregistrată în 7 noiembrie, s-a dispus expertizarea, ridicarea, transportarea și depozitatea a unui număr de opt autovehicule abandonate și/sau fără stăpân de pe raza municipiului Satu Mare.

În perioada următoare, conform prevederilor legale, Poliția Locală și Administrația Domeniului Public vor preda autovehiculele unei unități de colectare și valorificare a deșeurilor, în funcție de starea acestora.

Aflate într-o avansată stare de uzură, pe lângă aspectul inestetic indus zonelor în care au fost ‘uitate’ de proprietarii lor, respectivele vehicule perturbau traficul pietonal şi ocupau ilegal locurile din parcările de reşedinţă, împiedicând totodată operaţiunile de salubrizare şi igienizare.

”Monitorizările vor continua, iar în cadrul acţiunilor contăm şi pe sprijinul cetăţenilor, care ne pot semnala locaţiile în care identifică astfel de vehicule. În acest sens le stă la dispoziţie Dispeceratul Poliţiei Locale dar şi adresa de email [email protected]”, este informarea Primăriei Satu Mare.

2 Comments on "FOTO. ATENȚIE! Primăria ridică mașinile ”uitate” pe străzile municipiului Satu Mare"

  1. buna imi puteti spune va rog str undei parcata bmw din imagine multumesc

    View Comment
  2. Intr-un fel e bine de indepartat masinile inestetice si eliberarea unui posibil loc de parcare ,dar e INCORECT pt cele inmatriculate cu numere romanesti pt ca au platit impozitul pe vehicul care in Ro e obligatorie ,indiferent ca este functionala sau nu .
    Ar trebui modificata legea ca masinile care nu circula ,defecte ,care asteapta restaurare ,accidentate si asteapta reparatii /in lipsa banilor necesari sa nu plateasca impozit .Asa este in toata Europa ,sa nu mai zic ca in Suedia poti scoate pe telefonul mobil…..automat se opreste plata asigurarii pina in ziua respectiva si plata impozitului.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*