FOTO. Atenție mare la vopseaua de păr! A pățit-o o sătmăreancă. A ajuns direct la Urgențe
Atenție mare la vopseaua de păr! A pățit-o o sătmăreancă, care a ajuns la Urgențe după ce a utilizat aceeași vopsea pe care o folosește de ani de zile.
Mare atenție la vopseaua pentru păr! O sătmăreancă a ajuns la unitatea de urgențe din Carei după o reacție alergică puternică. Femeia spune că folosește aceeași vopsea de ani de zile, cu toate astea, a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar doctorii i-au administrat rapid cortizon, pentru a preveni instalarea șocului anafilactic.
Sătmăreanca dorește să tragă un semnal de alarmă, pentru ca persoanele să fie mult mai atente la compușii chimici din produsele de înfrumusețare.
„În cursul zilei de ieri am ajuns la urgență după ce mi-am vopsit parul cu o vopsea pe care o folosesc de 7 ani, am făcut o alergie puternica probabil la un compus foarte chimic din aceasta vopsea. Prezentându-mă la Urgență mi sa administrat cortizon pt ma umflam din minut în minut și puteam sa fac oricând șoc anafilactic și chiar să mor. As dorii sa împărtășiți aceasta știre cu toate doamnele și domnișoarele. În vopseaua de păr se ascunde pericolul”, avertizează sătmăreanca.
Iar vizita la Urgențe a fost doar începutul. Sătmăreanca nu se simte bine nici acum, după puternica reacție alergică și trebuie să urmeze un tratament injectabil pentru a scăpa de efectele secundare.
Utilizatorii sunt îndemnați să citească instrucțiunile și să facă un test de alergie, chiar dacă au folosit înainte marca sau culoarea specifică, deoarece alergiile se pot acumula în timp.