FOTO. Arteziană cu spumă într-un mare oraș din țară. Nu e prima dată când se întâmplă
Una dintre fântânile arteziene din Ploiești a fost vandalizată de mai multe persoane. Acestea au turnat o substanţă care produce spumă în apă, chiar în arteziana din în centrul municipiului Ploieşti, aproape de sediul Primăriei. Nu este prima dată când un astfel de incident are loc în oraș, titrează presa locală care precizează că alte fântâni au avut anul trecut o soartă similară
Fântâna arteziană, care se află în zona centrală a orașului Ploiești s-ar fi umplut cu spumă după ce o substanță necunoscută ar fi fost turnată în apă, titrează jurnaliștii de la Actualitatea Prahoveană.
Un astfel de incident a avut loc și în iunie anul trecut, atunci fiind afectate fântânile de la Casa Sindicatelor și de la Gara de Sud.
„Prin eforturi susținute, angajații societății noastre continuă activitățile de întreținere a fântânilor arteziene din oraș, în scopul de a asigura buna funcționare a acestora și a oferi publicului un spectacol nocturn deosebit”, au precizat autoritățile locale care au condamnat vehement gestul vandalilor.
„Din păcate, în detrimentul numeroaselor noastre apeluri la civism, încă există persoane lipsite de bun simț, care vandalizează aceste obiective, chiar și la scurt timp după repararea lor”.
Cetățenii au fost îndemnați să reclame astfel de fapte de vandalism.
Pe lângă amenzi, cei culpabili ar putea acoperi costurile legate de curățarea fântânii și apa irosită.