FOTO. Amenzi uriașe la Auchan Satu Mare! CJPC: ”Murdărie, lipsă de igienă, închidere temporară”
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de controale pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de hipermarketuri Auchan, la nivelul întregii țări.
În acest context, Comisariatul Județean pentru Protecția Comnsumatorilor (CJPC) Satu Mare a controlat hipermarketul Auchan din județ, iar pentru neregulile constatate, comisarii au aplicat următoarele sancțiuni:
- 2 amenzi în valoare totală de 20.000 de lei
- 1 avertisment
- oprirea temporară de la comercializare a produselor cu deficiențe de etichetare
- oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor, în zona gastro.
Abaterile de la legislație constatate de comisarii CJPC Satu Mare, în timpul controalelor, s-au referit la:
- folosirea unor congelatoare si vitrine de expunere a produselor, cu suprafete neigienizate, cu aglomerări de murdărie la chedere și țurțuri de gheață
- nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea produselor în zona gastro
- existența pardoselii murdare, a gresiei sparte cu acumulare de murdărie
- folosirea unor tăvi neigienizate, cu depuneri de grăsime învechită, arsă
- comercializarea unor produse alimentare neetichetate.
SURSA: Comunicat de presă Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare
Kaufland exact la fel!
View Comment