Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Amenzi de sute de mii de lei în județul Satu Mare. Garda de Mediu a fost în control

Luna trecută, comisarii Gărzii de Mediu Satu Mare au efectuat aproape 80 de acțiuni de inspecție, cele mai multe dintre ele împreună cu alte autorități ale statului, dar au fost făcute verificări și p...

FOTO. Amenzi de sute de mii de lei în județul Satu Mare. Garda de Mediu a fost în control

Luna trecută, comisarii Gărzii de Mediu Satu Mare au efectuat aproape 80 de acțiuni de inspecție, cele mai multe dintre ele împreună cu alte autorități ale statului, dar au fost făcute verificări și pentru rezolvatea unor reclamații depuse de sătmăreni. În urma controalelor, comisarii de mediu au aplicat amenzi în valoare de peste 320.000 lei. 

În luna noiembrie 2025, Comisariatul Județean Satu Mare al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat un număr total de 79 de acțiuni de inspecţie și control, din care 11 inspecții planificate tematice privind verificarea stadiului de implementare a Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor pentru județul Satu Mare, precum și 68 de inspecții neplanificate.

Astfel, au avut loc 13 inspecții pentru verificarea respectării condițiilor stabilite prin actele de reglementare, o inspecție ca urmare a autosesizării comisarilor, 17 inspecţii au fost pentru rezolvarea unor reclamaţii, o inspecţie dispusă de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, alte 5 inspecții pentru verificarea modului de realizare a măsurilor stabilite cu ocazia controalelor anterioare și 28 de inspecții cu alte autorități.

Potrivit Comisariatului Județean, în urma celor aproape 80 de inspecții care au avut loc în Satu Mare în cursul unii trecute, au fost aplicate peste 20 de sancțiuni contravenționale, iar valoarea amenzilor date se ridică la peste 320.000 de lei. 

"În urma acestor controale au fost constatate neconformități pentru care au fost aplicate 26 sancţiuni contravenţionale principale, în valoare totală de 320.400 lei", au precizat cei de la Comisariatul Județean într-o informare emisă în cursul zilei de astăzi. 

În 3 cazuri, pe amplasamente pe care erau aruncate/depozitate deșeuri necontrolat, au fost impuse măsuri de readucere a terenului la starea inițială, prin salubrizarea acestora. În toate situațiile, pe lângă acțiunile coercitive amintite, comisarii au stabilit măsuri cu termen pentru remedierea deficiențelor constatate.

control garda de mediu.jpg control garda de mediu1.jpg control garda de mediu2.jpg incendiu ardere neautorizata foc .jpg

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite