FOTO. Amendă uriașă pentru firma care a poluat râul Someș
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa au sancționat o societate comercială cu amendă contravențională, în valoare de 120.000 de lei, după ce a poluat râul Someș.
Sancțiunea a fost aplicată pentru evacuarea apelor de mină neepurate în emisarul Valea Roșie. În data de 17 februarie 2021, acestea au ajuns, prin galeria minieră, mai întâi în râul Băița, apoi în râul Lăpuș și în Someș.
Totodată, societatea nu a luat măsurile operative pentru înlăturarea cauzelor și efectelor poluării, care sunt prevăzute în Planul de prevenire și combatere a poluărilor accidentale. Acesta este parte integrantă din documentația tehnică care a stat la baza obținerii autorizației de gospodărire a apelor.
Amenda a fost aplicată conform principiului ”Poluatorul plătește”, în urma controlului la fața locului și pe baza analizelor efectuate, care au evidențiat depășiri ale valorilor normale la indicatorii de calitate.
Poluarea accidentală a fost închisă, însă rămâne deschisă problematica impactului minier istoric asupra cursurilor de apă. Pe aceste râuri se pot înregistra valori crescute ale poluanților specifici acestor zone (cupru, zinc), precum și ale metalelor grele (cadmiu, plumb și nichel) dacă nu se iau măsuri pentru eliminarea poluării istorice, respectiv investiții pentru epurarea apelor de mină.
24000 de euro adică? Cam puțin. poate 1.200.000 euro trebuia.
View Comment