FOTO. Alertă pe Aeroportul Satu Mare. Avionul Wizzair, trimis forțat către Aeroportul Cluj-Napoca
Situație de criză pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Cursa aeriană operată de WizzAir pe relația Londra – Satu Mare nu a putut ateriza la noi în județ din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Cursa, cu zeci de persoane la bord, trebuia să aterizeze pe Aeroportul Internațional Satu Mare în jurul orei 11.00, dar piloții au fost nevoiți să opereze un survol de două ore a zonei, din cauza ceții dense.
În final, în jurul orei 13.10, din cauza alertei meteorologice de vreme nefavorabilă, piloții și controlorii de trafic aerian au luat decizia de a redirecționa avionul spre Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca.
Pasagerii vor fi transportați spre județul Satu Mare cu microbuze puse la dispoziție de către autoritățile aeroportuare sau de către operatorul aerian.
Pe Aeroportul Internațional Satu Mare așteaptă alte zeci de persoane, care trebuiau să se îmbarce pe avion, cu destinația Aeroportul Luton, din capitala Angliei.
Din câte se pare, aeronava va decola de la Cluj spre Satu Mare în jurul orei 14.00, asta dacă condițiile meteo vor permite acest lucru. De la Satu Mare, avionul va decola spre Marea Britanie.
Actualizare, 15.00: Cursa aeriană a celor de la WizzAir, care trebuia să ajungă inițial la Satu Mare, a decolat de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca cu destinația către Aeriportul Luton, Londra.