FOTO. Alertă în centrul Sătmarului! Strada Ștefan cel Mare a fost închisă
Intervenție a pompierilor pe strada Ștefan cel Mare după ce bucăți de tencuială au început să cadă de pe clădirea Bibliotecii Județene Satu Mare, recent achiziționată de Consiliul Județean Satu Mare.
Toată strada a fost închisă circulației rutiere pentru ca autospeciala Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență să se poate desfășura.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj al Poliției Locale, respectiv al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, care au închis circulația rutieră în zonă până la remedierea situație.
Tencuiala s-a desprins de pe o suprafață totală de 20 metri pătrați, fiind afectate și ornamentele decorative ale clădirii.
Conducerea Consiliului Județean Satu Mare a cumpărat clădirea fostului mall Ankora la un preț de 11,9 milioane de lei, ceea ce înseamnă circa 2,5 milioane de euro.
Din păcate, la imobilul în cauză au fost identificate mai multe probleme de-a lungul timpului, cele mai grave fiind cele legate de infiltrațiile de apă, care riscă să afecteze fondul de carte.