Accidentul mortal din Bihor, provocat de un sătmăren. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, care, spun polițiștii, nu avea permis de conducere.
Accidentul mortal din Bihor a fost provocat de un tânăr de 21 de ani din satul Becheni, comuna Săuca. În urma accidentului, alt tânăr de 21 de ani, din județul Bihor, și-a pierdut viața. Potrivit polițiștilor, sătmăreanul nu avea permis de conducere și a pierdut controlul volanului într-o curbă deosebit de periculoasă, lovindu-se de autoturismul Volkswagen Passat condus de bihoreanul de 21 de ani, regulamentar.
Șoferul sătmărean se afla la volanul unui BMW și se deplasa spre Oradea.
În urma accidentului din Viișoara, alte opt persoane au fost rănite. Acestea au vârste cuprinse între 14 și 35 de ani și prezentau diferite traumatisme, contuzii și plăgi. Victimele au fost transportate la spital.
Trei dintre vicitime au suferit răni grave.
Șoferul de 21 de ani din Bihor a fost resuscitat la locul accidentului, dar echipajele medicale nu au reușit să îi salveze viața.
Accidentul de circulație din Viișoara s-a produs duminică seara, în jurul orei 21:00, pe drumul ce leagă Tășnadul de municipiul Oradea. Nouă persoane au fost rănite în urma accidentului, printre care și două fete minore, de 14, respectiv 15 ani. Victimele accidentului au necesitat descarcerare, iar la fața locului s-au deplasat și pompierii din Marghita și o autospecială pentru victime multiple. Șoferul din bihor a fost resuscitat minute în șir înainte ca medicii să declare decesul la locul accidentului.