FOTO. Accident teribil în țară. Un adolescent a murit. Prietenii i-au ajuns la spital. A sfârşit după o cursă cu maşina familiei
A vrut să impresioneze, aşa că a luat maşina familiei şi a gonit spre moarte, alături de șapte prieteni. Un tânăr în vârstă de 17 ani şi-a pierdut viaţa într-un accident petrecut seara trecută pe un drum forestier din Bistriţa. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, iar în scurt timp, zona a fost împânzită de echipaje SMURD. Prietenii adolescentului au scăpat cu viaţă, însă au suferit mai multe răni şi au ajuns la spital, titrează jurnaliștii de la Observator.
Tragedia s-a petrecut pe un drum de exploatare forestieră care face legătura între Petriș și Dealul Negru. Cel mai probabil din cauza vitezei, într-o fracţiune de secundă, minorul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie şi au trimis la faţa locului mai multe echipaje SMURD.
Salvatorii l-au găsit pe şoferul minor în stare gravă şi au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, accidentul s-a soldat cu decesul tânărului de 17 ani şi rănirea altor 7 persoane, care se aflau în autoturism.
Cei 7 supravieţuitori cu vârste de 17, respectiv 18 ani au suferit mai multe răni grave.Toţi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar apoi au fost transportaţi la spital.
„Pacienţii sunt conştienţi, cooperanţi, stabili din punct de vedere hemodinamic şi respirator şi sunt în curs de stabilizare şi investigare. A fost activat planul alb de cod galben, a fost suplimentat personalul medical, astfel că, pentru fiecare din cei 7 pacienţi s-a constituit câte o echipă medicală”, a precizat purtătorul de cuvânt Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița-Năsăud.
Vestea morţii adolescentului de 16 ani i-a lovit ca un trăznet pe apropiaţi. Zeci de prieteni s-au adunat în faţa spitalului să îl plângă pe cel care le-a fost prieten sau coleg.
Erik Ștefoi, era elev al Colegiului Național „Andrei Mureșanu” şi era pasionat de ATV-uri şi curse off-road. Obţinuse un permis categoria B1 care îi permitea să conducă mopede, motociclete sau chiar vehicule cu patru roţi care nu depăşesc 550 de kilograme. Nu a rezistat tentaţiei şi a luat maşina familiei, deşi nu avea voie să o conducă, pentru a se plimba cu prietenii. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a petrecut totul.