FOTO. Accident teribil în județul vecin! Un copil a murit
Accident grav, luni seară, în Bihor. Un autoturism și o căruță s-au lovit în Hidișelu de Sus, șase persoane fiind în total rănite. un copil a decedat, în ciuda eforturilor depuse de salvatori.
Conform unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, evenimentul s-a produs în jurul orei 20.20, titrează eBihoreanul.
”Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Hidișelu de Sus, la ieșirea înspre localitatea Tășad, eveniment în care au fost implicate un autoturism în care se aflau două persoane adulte și o căruță în care se aflau trei adulți și un copil.
Echipajele medicale și cele de pompieri militari paramedici au procedat la evaluarea victimelor și acordarea îngrijirilor necesare celor șase persoane, în cazul copilului, aflat în stop cardio-respirator, efectuându-se manevre de resuscitare”, a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Crișana, locotenent colonel Camelia Roșca.
Ulterior, autoritățile au anunțat că copilul, în vârstă de șapte ani, a decedat.