FOTO. Accident rutier în municipiul Satu Mare. O mașină s-a răsturnat în șanț
Accident rutier în municipiul Satu Mare, pe Bulevardul Aurel Vlaicu. Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism care a încercat să intre pe drumul principal, fără să se asigure, ar fi provocat întregul incident.
Un alt șofer, care ar fi circulat cu mașina regulamentar înspre Dorolț, ar fi încercat să evite impactul, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile, în șanțul de pe marginea drumului.
În mașina răsturnată se aflau mai multe persoane. Din fericire, se pare că niciun pasager nu ar fi suferit răni în urma accidentului.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut totul. Având în vedere că în șanț era apă, doar o minune a făcut ca nicio persoană să nu fie rănită. Cu atât mai mult cu cât apa a pătruns în interior.
FOTO: Ovidiu Domide/Facebook