Un accident de circulație a avut loc pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare, în jurul orei 13.00. Mai exact, în zona trecerii de pietoni care leagă cartierele Micro 15 și Micro 16.
Potrivit martorilor, un camion marca MAN care se deplasa în direcția Careiului a intrat în coliziune cu autoturism Volkswagen Golf, condus, din câte se pare, de o femeie.
Potrivit unor surse neoficiale, autoturismul Volkswagen ar fi încercat să iasă dintr-o parcare pe drumul principal, moment în care ar fi fost surprins de autocamion, care a împins câțiva metri mașina, până în apropierea trecerii de pietoni prevăzută cu semafor.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul. Se pare că nicio persoană nu a fost rănită.
În final, se pare că cele două părți au ajuns la o înțelegere amiabilă, procedură posibilă dacă nu vorbim despre persoane rănite în coliziune.
În zonă s-ar preta un pasaj pietonal SUBTERAN, cum sunt multe în alte orașe! Exemplu în Oradea, unde în ultimii ani s-au construit o mulțime de asemenea pasaje și s-au descongestionat bulevardele!
În zonă s-ar preta un pasaj pietonal SUBTERAN, cum sunt multe în alte orașe! Exemplu în Oradea, unde în ultimii ani s-au construit o mulțime de asemenea pasaje și s-au descongestionat bulevardele!
View Comment