FOTO. Accident mortal: un bărbat a fost lovit de trei autoturisme pe DN18, în județul vecin

Un grav accident rutier s-a produs în această seară, în localitatea Moisei, județul Maramureș. Un bărbat a murit după ce a fost lovit de trei autoturisme pe Drumul Național 18, transmite vasiledale.ro
Potrivit primelor informații, victima se afla pe carosabil în momentul în care a fost acroșată de primul autovehicul, iar ulterior alte două mașini nu au mai reușit să evite impactul. Din nefericire, echipajele de salvare ajunse la fața locului au constatat decesul pietonului.
Victima este localnic și se afla la câțiva metri de casă, spre care se îndrepta. Din păcate, în urma impactului, bărbatul a decedat pe loc.
Traficul în zonă este blocat, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. Vizibilitatea redusă, pe fondul ploii torențiale care s-a abătut asupra zonei în această seară, ar fi fost una dintre cauzele accidentului. Ancheta continuă.
Ce spune POLIȚIA: În această seară, în jurul orei 20:00, polițiștii au intervenit pe DN 18, în localitatea Moisei, pentru soluționarea unui accident de circulație. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un pieton, care ar fi traversat strada neregulamentar, ar fi fost surprins și accidentat de un autoturism.
În urma impactului, pietonul a suferit leziuni corporale incompatibile cu viața. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului se continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.
