FOTO. Accident mortal pe DN19 Carei-Oradea. O șoferiță a intrat cu mașina într-un TIR
Un accident mortal a avut loc, joi dimineaţă, pe DN 19 Carei-Oradea, în localitatea bihoreană Biharia, în urma unei coliziuni frontale între un TIR și un automobil, titrează jurnaliștii de la eBihoreanul.
Accidentul a fost anunţat la 112 în jurul orei 8.50, iar la locul accidentului au fost dispuse mai multe echipaje de urgență, inclusiv pentru descarcerare şi terapie intensivă mobilă.
„Din nefericire, în urma evenimentului, șoferița autoturismului a decedat, echipajele sosite la locul producerii accidentului constatând că aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viața. Pompierii militari acționează pentru descarcerarea persoanei decedate”, a declarat purtătorul de cuvânt la IPJ Bihor.
Șoferul autotrenului nu a necesitat îngrijiri medicale.
Traficul rutier în zonă este blocat, până când poliţiştii vor încheia cercetările la faţa locului. „Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 19 Oradea-Carei, la kilometrul 9+200 de metri, la ieșire din localitatea Biharia, județul Bihor, a avut loc o coliziune frontală între un autoturism și un autotren. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate”, a transmis Poliţia Română.