Accident mortal pe Drumul Național 19, la intrare în municipiul Carei dinspre localitatea Moftinu Mic. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 11.45.
Potrivit informațiilor PresaSM, o familie din Valea lui Mihai, care circula într-un autoturism Dacia Logan, s-a oprit într-un refugiu să se odihnească. Din nefericire, un cetățean maghiar, în vârstă de 67 de ani, aflat la volanul unui autoturism Mercedes, nu a observat persoana aflată pe marginea drumului și a luat-o în plin.
Este vorba despre o femeie, în vârstă de 69 de ani, din localitatea Valea lui Mihai, care a decedat la 20 de minute după impact, în pofida eforturilor de resuscitare depuse de către medici, potrivit informațiilor PresaSM.
De asemenea, șoferul Mercedes-ului a șters și Logan-ul pe partea stângă, în condiții încă neelucidate! Polițiștii rutieri și criminaliști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție au demarat primele cercetări în acest caz pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Supus testării cu aparatul etilotest a rezultat că șoferul nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. În cauză se va deschide, cel mai probabil, un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Bună seara, comentariile de pe site sunt filtrate de un program în funcție de cuvinte-cheie, dar sistemul nu este infailibil. Dacă ne indicați comentariul îl vom revizui. Vă mulțumim.
Da ce dracu căuta unguru pe acostament cu mașina ???
View CommentPresaSM, de ce publicati comentarii rasiste?
View CommentBună seara, comentariile de pe site sunt filtrate de un program în funcție de cuvinte-cheie, dar sistemul nu este infailibil. Dacă ne indicați comentariul îl vom revizui. Vă mulțumim.
View Comment