FOTO. Accident mortal în județul Satu Mare. Un motociclist s-a lovit de un parapet
Tragedie în județul Satu Mare. Un sătmărean, în vârstă de 40 de ani, tatăl unui copil, și-a pierdut viața într-un accident dramatic de circulație. Acesta s-a lovit cu motocicleta de un parapet de protecție, decedând pe loc.
Conform informațiilor PresaSM, astăzi, în jurul orei 16:20, un bărbat în vârstă de 40 de ani, domiciliat în municipiul Satu Mare, a condus motocicleta marca Hyosung pe Drumul Județean 193 între localitățile Roșiori și Pomi, iar într-o curbă spre stânga a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un parapet metalic din partea dreaptă a direcției sale de deplasare.
Acesta se afla singur pe motocicletă, iar în urma accidentului rutier victima a decedat pe loc. Paramedicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru el, decât să constate decesul.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Bărbatul era căsătorit și avea un copil minor în întreținere.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!
Dumnezeu sa-l odihnească în pace! Sper sa se verifice înclinația drumului în acel segment de drum. Cine nu cunoaște zona din punctul meu de vedere e un pericol foarte mare.
View Comment