FOTO. Accident mortal în județul Satu Mare. Bărbat omorât de un tânăr șofer
Accident mortal în județul Satu Mare. Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 06.30, pe Drumul Județean 108M, în afara localității Halmeu.
Mai exact, un bărbat, în vârstă de 23 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în Satu Mare, nu l-ar fi observat pe un alt bărbat, în vârstă de 56 ani, care se afla pe o bicicletă, circulând în aceiași direcție de mers, acroșându-l cu mașina, potrivit datelor PresaSM.
Victima a dat cu capul de parbriz, după care a ajuns în afara părții carosabile, decedând. Echipajele medicale de prim-ajutor nu au mai putut face nimic pentru biciclist.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Cert este că șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.