FOTO. Accident mortal, astăzi, în județul Satu Mare. Bărbat călcat de mașină
Accident mortal pe Drumul Național 1C, pe raza localității Turulung din județul Satu Mare. Conform primelor informații obținute de PresaSM, totul s-a întâmplat întâmplat luni seara, în jurul orei 23.00, atunci când un conducător auto nu a mai putut evita impactul cu un pieton.
Mai exact, un bărbat din comuna Turț, aflat la volanul unui autoturism, a lovit un bărbat, în vârstă de 67 de ani, aflat pe partea carosabilă. Nu este clar în ce condiții a ajuns victima pe șosea, dar se pare că șoferul nu l-a observat la timp pentru a-l putea evita.
Cert este faptul că șoferul este nevinovat, neavând cum să evite accidentul. Cu atât mai mult cu cât drumul era slab întunecat, iar victima purta haine închise la culoare.
Din păcate, victima a intrat în stop cardio-respirator, și cu toate eforturile medicilor, care au încercat să îl resusciteze minute în șir, a fost declarat decesul chiar la fața locului, astăzi, puțin după ora 24.00.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactiate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Potrivit datelor PresaSM, conducătorul auto nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.
Ce spune Poliția, la solicitarea PresaSM: ”La data de 5 august a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 1C, în localitatea Turulung. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 28 de ani, din Turț, ar fi acroșat un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din Turulung, care s-ar fi deplasat neregulamentar, pe partea carosabilă. Din producerea evenimentului, a rezultat decesul pietonului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și mecanismului producerii evenimentului”.
Nota redacției: Informațiile PresaSM pot fi preluate doar prin citarea sursei cu link activ în primul paragraf, în conformitate cu legislația aplicabilă, și doar în limita a 120 de caractere.