Accident rutier pe Drumul Careiului, la ieșirea din parcarea mall-ului Shoping City Satu Mare al celor de la NEPI Rockcastle. Potrivit primelor informații obținute de PresaSM, o femeie, în vârstă de 71 de ani, șofer al unui autoturism, ar fi acroșat un bărbat, în vârstă de 77 de ani, aflat pe bicicletă, pe trecerea de pietoni.
La fața locului a ajuns în scurt timp un echipaj al celor de la SMURD, care a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare în vederea efectuării de investigații medicale suplimentare.
La fața locului au ajuns și reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție, care au demarat primele cercetări la fața locului. În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei. Dacă pietonul va avea nevoie de mai multe zile îngrijiri medicale, în cauză s-ar putea deschide un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Potrivit informațiilor PresaSM, supusă testării cu aparatul etilotest, a rezultat că șoferița nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.