FOTO. Accident în sensul de la Burdea. Impact între un SUV și o autoutilitară
Accident rutier în sensul giratoriu de la Burdea. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 18.00, potrivit primelor informații. Este vorba despre un impact între un autoturism Volkswagen și o autoutilitară marca Dacia.
Din câte se pare, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, nicio persoană nu ar fi fost rănită. Traficul rutier a fost afectat în zonă, fiindcă mașinile au rămas în sensul giratoriu.
Firma care execută lucrările de reabilitare a intersecției de la Burdea a reconfigurat sensul giratoriu, forma acestuia fiind doar una temporară.
”Această configurație a sensului giratoriu este una temporară. Noi vom avea patru etape de lucrări în intersecția Burdea, Așa că vom avea tot patru configurări parțiale ale sensului, în funcție de etapa lucrărilor”, a declarat managerul public al municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba, pentru PresaSM.
Este important de precizat că forma finală a sensului giratoriu va fi stabilită la finalul lucrărilor de reabilitare.
”Forma finală va avea forma unui cerc mare, care să cuprindă toate străzile din zonă”, a mai precizat Maskulik Csaba.