FOTO. Accident în sensul de la Burdea. Eternele negocieri în trafic, contrare Codului Rutier
Accident rutier în sensul giratoriu de la Burdea, în municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 13.00, atunci când un conducător auto, în vârstă de circa 25 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Volkswagen, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de un autoturism marca Skoda, aflat în fața lui, condus de către un bărbat în vârstă de circa 55 de ani, rezultând aparent un accident cu pagube materiale. Cu toate acestea, conducătorii auto s-ar fi pus să negocieze în sensul giratoriu, spre disperarea celorlalți participanți la traficul rutier.
Astfel, articolul 79 din O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, precizează CLAR faptul că șoferii implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați:
a) Să scoată imediat vehiculele în afara părții carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezența;
b) Să se prezinte la unitatea de poliție competență pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.
De asemenea, de reamintit este și faptul că se exceptează de la obligațiile mai sus amintite:
a) Conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii;
b) Conducătorul de vehicul care deține o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.