FOTO. Accident în municipiul Satu Mare. Autoturism proiectat într-o casă. O persoană la spital
La data de 25 octombrie a.c., în jurul orelor 14.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe raza municipiului Satu Mare, posibil cu victimă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 52 de ani, domiciliat în Satu Mare, ar fi condus un autoturism pe Aleea Mureșului și ar fi pătruns în intersecția cu strada Dariu Pop, intrând în coliziune cu un alt autoturism marca Citroen, condus regulamentar de către un bărbat de 49 de ani, din Satu Mare.
În urma producerii accidentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto de 49 de ani, care a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare, unde i-au fost acordate îngrijirile medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.