FOTO. Accident în județul Satu Mare. Impact puternic între două mașini. Două femei au ajuns la spital
Un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane a avut loc vineri după-masa în localitatea Vama din județul Satu Mare. Două autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier, iar în urma impactului puternic, unul dintre vehicule a ajuns în șanțul de pe marginea părții carosaile. Polițiștii fac cercetări pentru a determina cauzele care au dus la producerea accidentului rutier, în timp ce la fața locului au fost chemați pompierii, dar și echipaje medicale SMURD și SAJ.
Astăzi 28.07.a.c. pompierii militari din cadrul Secției Negrești-Oaș au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier în localitatea Vama.
La locul solicitării s-au deplasat șase subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, fiind solicitat și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Negrești-Oaș.
În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme dintre care unul a părăsit partea carosabilă.
Până la sosirea forțelor de intervenție persoanele implicate în accident s-au autoevacuat. Echipajele SMURD și SAJ au acordat îngrijiri medicale pentru două persoane (ambele de sex feminin, cu vârsta de aproximativ 49 și 70 ani), ulterior fiind transportate la spital.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.