FOTO. Accident în județ. Localitate fără curent, stâlpi distruși de un TIR
Accident rutier pe Drumul Național 19, în Vama, la intersecția cu drumul care duce spre complexul turistic de la Valea Măriei. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 08.00.
”La ora 07.45, am fost sesizați despre producerea accidentului. Un conducător auto, de 35 de ani, din Negresti-Oaș, aflându-se la volanul unui autoturism, având intenția de a efectua o manevră la stânga a intrat în coliziune cu un camion, condus de un bărbat, de 57 de ani, din Sighetul Marmatiei, care s-a angajat în depășirea autoturismului încălcând marcajul continuu. Nici un șofer nu a consumat alcool. În urma impactului, ambele mașini au ajuns într-un stâlp de electricitate”, a precizat, pentru PresaSM, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, Paula Gabor.
Potrivit informațiilor PresaSM, nicio persoană nu a fost rănită, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.
Pompierii și cei de la Electrica au oprit curentul electric în zonă, iar circulația s-a desfășurat pe un sens, alternativ.