Un accident de circulație a avut loc în centrul Sătmarului. Un șofer a intrat cu mașina direct în stâlp.
Accidentul de circulație a avut loc în apropiere trecerii de pietoni din fața Bibliotecii Județene. Potrivit primelor informații, șoferul unei mașini decapotabile a pierdut controlul volanului în curbă și a intrat cu mașina într-un stâlp.
La locul accidentului a ajuns și un echipaj SMURD al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
În momentul producerii accidentului, în mașină se aflau două persoane, șoferul – un bărbat în vârstă de 50 de ani, respectiv un tânăr de aproximativ 20 de ani. Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar pasagerul (aparent) nu a pățit nimic. Șoferul ar fi acuzat dureri la nivelul membrelor inferioare și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe.
Nicio altă persoană nu a fost rănită în urma incidentului rutier. Polițiștii ajunși la fața locului fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte care au dus la producerea accidentului rutier.
Ce spune POLIȚIA: Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Paula Cochera, a declarat pentru PresaSM că un bărbat născut în 1968, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, ar fi derapat și s-ar fi oprit într-un stâlp de pe marginea drumului. Supus testării cu aparatul etilotest, a rezultat că șoferul nu a consumat băuturi alcoolie înainte de a se urca la volan.
tinerii , incepatori si cei fara experienta habar nu au unde are loc tractiunea la masina proprie ……cea cu tractiune spate nu este recomandata lor ,necesita mai multa indemanare si experienta .De aceea sunt atatea accidente cu Mertane si Bawareze …..caii se lasa struniti mai greu, spatele „fuge”…..

View Comment