FOTO. Accident grav. Un sătmărean a intrat cu mașina într-un podeț
Un sătmărean, de 54 de ani, a fost implicat într-un accident de circulație, pe raza localității Crainimăt, pe direcția de mers Bistrița-Beclean. Acesta a pierdut controlul volanului și a intrat în șant, lovind un cap de pod.
Șoferul a fost blocat în mașină, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a-l scoate din vehicul. La fața locului au intervenit două echipaje de descarcerare și unul de terapie intensivă mobilă. Șoferul a fost transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare, precizează bistriteanul.ro.
Conform sursei citate, șoferul nu a adaptat viteza la condițiile meteo și de trafic.
„Din primele date, în localitatea Crainimăt, la ieșirea spre Bistrița, un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani din județul Satu Mare, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo și de trafic a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital unde urmează să îi fie prelevate mostre de sânge pentru a stabili dacă bărbatul a consumat alcool”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Crina Sârb, purtător de cuvânt IPJ Bistrița-Năsăud.
SURSA: bistriteanul.ro