FOTO. Accident grav pe DN19, Oradea – Satu Mare. Șofer resuscitat
Un şofer a ajuns la spital în stare gravă, după ce, luni după amiază, a ieşit cu maşina în decor pe DN 19 Oradea – Satu Mare, fiind găsit în stop cardio respirator.
„Apelul prin 112 a fost făcut la ora 14.52. Accidentul rutier s-a produs pe DN 19, între Episcopia Bihor şi Biharia, a fost implicat un singur autoturism, care a ieşit în afara părţii carosabile”, a precizat BIHOREANULUI comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Deocamdată nu se cunosc circumstanţele în care şoferul a ieşit de pe şosea, respectiv dacă i s-a făcut rău sau a fost o manevră nefericită. Cert este că el a fost găsit în stop cardio-respirator de către echipajele medicale de urgenţă.
„Colegii au evacuat victima rămasă încarcerată în autoturismul avariat şi au predat-o echipajului medical, care a efectuat manevre de resuscitare. Din fericire, victima a răspuns manevrelor de resucitare şi pacientul a fost dus la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean Oradea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, maior Camelia Roşca.