FOTO. Accident grav în țară. Trei persoane au murit
Trei persoane au murit şi alte trei au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc duminică seară pe DN1, la Hula Bradului, în județul Sibiu. Una dintre victime, o tânără în vârstă de 20 de ani, a murit după ce a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe.
Trei mașini au intrat în coliziune duminică seara pe DN1, la Hula Bradului, în județul Sibiu. Două dintre victime au fost declarate decedat chiar la locul accidentului.
ISU Sibiu a anunţat că a intervenit cu 2 echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de transport victime multiple și două autospeciale de stingere.
În total, șase persoane au fost rănite, dintre care una a refuzat transportul la spital. Medicii au aplicat manevre de resuscitare pentru alte două persoane, care au fost pronunțate decedate.
O a treia victimă, o tânără în vârstă de 20 de ani, a decedat la Unitatea de Primiri Urgențe.
Se fac cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc accidentul rutier.