FOTO. Accident grav în țară. O ambulanță SMURD a lovit o mașină . Doi tineri au rămas încarcerați
Un grav accident de circulație în care a fost implicată o ambulanță SMURD a avut loc luni seara, pe raza localității Florești, din județul Cluj. Potrivit martorilor, o ambulanță SMURD care circula cu viteză dar fără semnale luminoase și acustice pornite a lovit mașina în care se aflau doi tineri în vârstă de circa 20 de ani. Ambii au rămas blocați în automobil în urma impacului.
Luni seara, pe raza localității Florești, Cluj, s-a înregistrat un grav accident de circulție. O ambulanță SMURD a intrat în plin într-un autoturism care a intrat în intersecie pe culoare verde a semaforului, a povestit un martor care a precizat și că ambulanța nu avea pornite semnalele luminoase și acustice. Impactul a fost atât de puternic încât mașina s-a răsturnat.
Cei doi tineri care se aflau în mașină au rămas încarcerați. O tânără în vârstă de 20 de ani a fost extrasă din autoturism de persoanele prezente la locul accidentului, în timp ce pompierii au fost cei care l-au extras pe tânărul șofer. Ambii au fost transportați la spital, au precizat cei de la ISU Cluj.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe raza localității Florești.
În accident au fost implicate o ambulanță SMURD și un autoturism. În autoturism s-au aflat două persoane încarcerate, mai exact o femeie și un bărbat de aproximativ 20 de ani.
Până la sosirea echipajelor, femeia a fost extrasă din autoturism de către participanții la trafic. De asemenea, pompierii l-au extras pe bărbat. Ambii au fost transportați la spital, conștienți și cooperanți”, au spus cei de la ISU.
Polițiștii fac cercetări pentru a determina circumstanțele exacte în care a avut loc accidentul rutier.