FOTO. Accident grav în municipiul Satu Mare. Femeie lovită de un camion pe ”zebră”
Accident grav în municipiul Satu Mare, pe strada Păuleștiului. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 12.30, atunci când o femeie, aflată în calitate de pieton în traversarea străzii prin loc semnalizat și marcat corespunzător, a fost lovită de către un camion. Victima pare să fie în stare gravă, susțin martorii pentru PresaSM.
Femeia a fost preluată de către un echipaj de prim-ajutor din cadrul SMURD, fiind transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru investigații medicale suplimentare. În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei.
Potrivit datelor PresaSM, șoferul este un bărbat, în vârstă de 47 de ani, iar victima este o femeie, în vârstă de 81 de ani, care a rămas fără un braț, care i-a fost efectiv smuls de forța impactului. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Ce spune POLIȚIA: ”La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe strada Păuleștiului din municipiu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 47 de ani, din Carei, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, ar fi accidentat o femeie de 81 de ani, care s-ar fi aflat în traversarea drumului public.
Din producerea evenimentului a rezultat rănirea gravă a femeii, care a fost transportată la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.