FOTO. Accident grav în județul Satu Mare! Biciclist lovit de un TIR
Accident grav în județul Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 15.30, pe Drumul Național 1C, în localitatea Turulung.
Un bărbat, în vârstă de circa 50 de ani, a ieșit de pe un drum secundar și a intrat pe drumul principal, dar nu s-a asigurat corespunzător, fiind lovit de un TIR, cu partea din dreapta față.
Victima a fost rănită grav, dar este conștientă, fiind preluată de către un echipaj medical de prim-ajutor și transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru investigații medicale suplimentare.
Conform informațiilor PresaSM, victima a fost testată cu aparatul etilotest, reieșind o alcoolemie de 0,59 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Ce spun POMPIERII: ”Astăzi, în jurul orei 15:30, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale unei victime rezultate în urma unui accident rutier, în localitatea Turulung. În accident a fost implicat un biciclist și un autotractor. La fața locului s-a deplasat o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor din cadrul Punctului de Lucru Turț. Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit o persoană, de sex masculin, conștientă și cooperantă, cu un traumatism cranian minor.
În întâmpinare s-a deplasat o ambunalță SMURD de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare care a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare”.