FOTO. Accident cumplit în țară. Doi morți după un accident între două camioane, urmat de incendiu

Două persoane și-au pierdut viața în această dimineață în urma unui cumplit accident rutier care a avut loc pe DN7, în județul Arad. Totul a pornit de la un impact între un TIR și o autobasculantă, iar urma coliziunii, TIR-ul a luat foc. Din păcate, salvatorii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru cei doi șoferi.
Conform pompierilor arădeni, alarma s-a dat înainte de ora 05:00. „De îndată, pentru misiune, au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă”, au precizat cei de la ISU Arad.
La sosirea echipajelor de intervenție, unul dintre autotrenuri ardea generalizat, iar în urma accidentului au rezultat două victime – șoferii celor două autovehicule – care, din nefericire, prezentau leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind declarat de către echipajul medical.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN7 Deva-Arad, la ieșire din localitatea Vladimirescu, județul Arad, a avut loc o coliziune între un autotren ce transporta mașini de spălat și o autobasculantă încărcată cu nisip. În urma accidentului, a izbucnit un incendiu la nivelul autotrenului, iar autobasculanta a fost proiectată în șanț. Cei doi conducători auto au decedat.
Traficul rutier este oprit în ambele direcții, fiind deviat pe rute ocolitoare, respectiv Centura Municipiului Arad”, transmite Inspectoratul General al Poliției Române.
