FOTO. Accident cumplit în țară. Doi copii și doi adulți au decedat
Patru oameni, printre care și doi copii, au murit în urma unui accident rutier care a avut loc în această seară în județul Călărași. Potrivit primelor informații, este vorba despre o coliziune între două autoturisme. Cele patru persoane decedate sunt toate din aceeași mașină.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 4 București-Oltenița, în apropierea localității Postăvari, județul Călărași, a avut loc o coliziune între două autoturisme.
Patru persoane, printre care și doi copii și-au pierdut viața, iar o altă persoană, din celălalt autoturism, a ajuns la spital.
Accidentul rutier s-ar fi petrecut pe fondul unei depășiri neregulamentare.
Traficul rutier este blocat.
Se estimează ca circulația să revină la normal în 45 de minute.