Un șofer român de TIR, în vârstă de 60 de ani, și-a pierdut viața într-un grav accident în lanț care a avut loc luni după-masa, în apropiere de Kassel. Bărbatul a murit strivit în cabina camionului, spun autoritățile din Germania.
Accidentul rutier s-a produs în cursul zilei de luni, la ora 17:22, pe autostrada 7, între joncțiunile Hann.-Münden / Lutterberg și Kassel-Nord. Potrivit primelor cercetări la fața locului, din cauza unui ambuteiaj, două camioane se aflau staționate pe o bandă a autostrăzii. Șoferul de TIR român, în vârstă de 60 de ani, le-a observat prea târziu și a intrat în coliziune cu camionul la volanul căruia se afla un șofer polonez. Impactul a fost atât de puternic, spun polițiștii, încât cabina TIR-ului a fost complet distrusă șoferul murind în urma impactului.
La fața locului au fost chemate mai multe forțe de intervenție, inclusiv pompierii care au ajutat la descarcerare.
Șoferul primului camion, un cetățean din Cehia, a scăpat nevătămat, iar șoferul din Polonia a suferit răni minore, spun polițiștii din Germania.
Traficul în zonă a fost restricționat ore în șir, iar coada s-a întins pe mai bine de 7 kilometri.
Pagubele sunt estimate la 500.000 de euro, mai spun autoritățile din Germania.
[…] Potrivit primelor cercetări, accidentul s-a petrecut din cauza unui ambuteiaj, două camioane erau staționate pe o bandă a autostrăzii. Românul le-a observat prea târziu și a intrat într-un camion condus de un polonez, conform presasm. […]
[…] Potrivit primelor cercetări, accidentul s-a petrecut din cauza unui ambuteiaj, două camioane erau staționate pe o bandă a autostrăzii. Românul le-a observat prea târziu și a intrat într-un camion condus de un polonez, conform presasm. […]
View Comment