FOTO. Accident cumplit în Austria. Doi români au murit, alte 4 persoane rănite
Doi români au murit într-un accident rutier petrecut în Austria. Un șofer român de 38 de ani care conducea un microbuz spre Salzburg a lovit un camion cu remorcă de avertizare pe autostrada A1, titrează jurnaliștii de la Salzburg 24.
Un grav accident rutier a avut loc joi, 27 mai, în Austria, pe Westautobahn (A1), în localitatea St. Georgen im Attergau, la aproximativ 50 de kilometri de Salzburg.
Un român în vârstă de 38 de ani, care mergea spre Salzburg, s-a izbit de un camion cu o remorcă de avertizare parcată pentru a asigura un șantier. Doi dintre cei șase pasageri ai microbuzului, despre care presa austriacă spune că sunt compatrioți ai șoferului, un tânăr de 17 ani și un bărbat de 49 de ani, nu au supraviețuit coliziunii.
Ceilalți patru ocupanți ai microbuzului au fost aduși la clinica Vöcklabruck, unii răniți grav. Printre răniți, spun ziarele din Austria, sunt și părinții adolescentului care și-a pierdut viața.
La sosirea forțelor de intervenție, patru persoane se aflau încarcerate în microbuz.