În această dimineață, la ora 06:48, pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină pentru descarcerarea unei persoane care a rămas blocată într-un autoturism răsturnat în afara părții carosabile. Evenimentul s-a petrecut pe DN19A (spre Petea), autoturismul răsturnat intrând în coliziune cu un panou publicitar.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD- TIM și un echipaj medical cu ambulanță aparținând SAJ Satu Mare. Au fost identificate 2 victime, dintre care una a ieșit singură din autoturism, iar una încarcerată.
S-a intervenit cu accesoriile specifice de descarcerare pentru extragerea persoanei blocate în autoturism. Ambelor victime, găsite conștiente, însă cu multiple traumatisme, li s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.