FOTO. Accident cu multiple persoane implicate în județ. Două mașini au ajuns în șanț
Accident rutier pe Drumul Județean 197, la ieșire din satul Coca, comuna Călinești-Oaș. Totul s-a întâmplat în această seară, în jurul orei 21.10, atunci când – pe fondul neacordării de prioritate – două mașini au intrat în coliziune. În urma impactului, ambele autoturisme au ajuns în șanțul de pe marginea drumului, avariate foarte serios. Polițiștii au deschis o anchetă, drumul este blocat parțial, conform informațiilor PresaSM.
În cele două autoturisme se aflau mai multe persoane. Din câte se pare, o singură persoană ar fi fost rănită mai serios, urmând să fie investigată de către echipajele medicale ajunse la fața locului. În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier. Circulația rutieră se desfășoară cu restricții în zonă.
Ce spune POLIȚIA: ”La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Poliției Negrești-Oaș au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în localitatea Călinești-Oaș. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 22 de ani, din Bârsău de Sus, ar fi intrat în coliziune, într-o intersecție, cu un alt autoturism, la volanul căruia s-ar fi aflat un tânăr de 19 ani, din Târșolț.
Din producerea evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto de 22 de ani, care a fost transportat la o unitate medicală. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.