FOTO. A murit unul dintre cei mai culți primari din județul Satu Mare
”Cu adâncă tristețe și profundă recunoștință ne luăm rămas bun de la cel care a fost prof. NICOLAE POP, pictor desavârșit, fost primar, director de școală și cetățean de onoare al comunei Apa. Va rămâne viu în amintirile noastre prin operele de artă de o frumusețe și valoare incontestabilă”, transmite comunitatea din Apa.
Profesorul Nicolae Pop s-a născut în Cicârlău, județul Maramureș, iar după terminarea facultăţii s-a stabilit în comuna Apa, localitatea natală a soţiei Mărioara. A fost licenţiat al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” şi al Facultăţii de Istorie din Cluj-Napoca.
Are o carte de vizită bogată: pictor, profesor, scriitor, istoric. Imediat după 1989, a îndeplinit funcţia de primar al comunei Apa. În anul 2018, primarul localităţii, Radu Trandafir, i-a înmânat titlul de Cetăţean de Onoare al localităţii Apa.
Tot ceea ce și-a propus şi realizat Nicolae Pop se leagă de armonia din aria etosului românesc. Pentru el, pictura a fost ”muzica ochiului”.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei!
Drum lin în lumină, spre Împărăția lui Dumnezeu! Acolo îi este locul de veci!
View Commentsincere condoleante.
View Comment