FOTO. A lovit cu mașina tot ce i-a ieșit în cale, în Satu Mare. Șoferul, cu alcoolemie enormă, dus în Arest
Conducător auto cercetat de polițiști. A fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare a transmis că la data de 10 mai a.c., în jurul orei 16.20, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au oprit pe Aleea Ipotești din municipiul Satu Mare un autoturism, la volanul căruia s-ar fi aflat un bărbat de 56 de ani, din municipiul Satu Mare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 11 mai a.c., a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Martoerii au precizat pentru PresaSM că individul a fost atât de beat încât – după ce a lovit prima mașină – a vrut să plece mai departe, dar nu a putut efectua manevrele, lovind o a doua mașină, parcată regulamentar. Un martor aflat în zonă a sunat imediat la Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 și a reușit să îl oprească pe șofer să își continue drumul.
La cât a fost de beat reprezenta un pericol real pentru societate. Astfel încât gestul sătmăreanului aflatîn zonă este de lăudat, salvând probil cel puțin o viață.