FOTO. A început testarea COVID19 la Satu Mare! Se vor face și 300 teste/zi
Veste bună pentru toți sătmărenii! Laboratorul Spitalului Județean Satu Mare și-a început activitatea de testare a probelor prelevate de la pacienții suspecți de COVID19. Potrivit informațiilor PresaSM, în prima fază se vor face circ 40 de teste pe zi, urmând ca până la finalul lunii să se ajungă la circa 300 de teste realizate în fiecare zi!
În cursul zilei de ieri, specialiștii au lucrat la calibrarea aparaturii și au rulat probele test, iar personalul care lucrează în laborator a fost instruit să utilizeze corect tehnica. Odată cu extractorul automat, au fost livrate și primele 200 de KIT-uri de testare.
Până în prezent, valoarea întregii linii de testare de la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare se ridică la 1,1 milioane de lei, din fonduri asigurate de Consiliul Județean Satu Mare.
Președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Satu Mare a explicat pe larg – pentru PresaSM – cum a decurs întreaga achiziție și unde au apărut sincopele la achiziția unor componente. În condițiile în care pornirea testării propriu-zise a fost întârziată cel puțin o săptămână.
”În data de 18.03.2020, s-a făcut un anunț publicitar pe SICAP pentru achiziționarea KIT-urilor pentru testare manuală și automată, iar pentru KIT-urile de testare manuală nu am primit nicio ofertă, motiv pentru care, în data de 19.03.2020, s-a reluat anunțul publicitar, dar tot fără a avea succes. Menționăm faptul că linia de laborator a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a fost concepută în așa manieră încât ea să fie funcțională atât cu KIT-urile de testare manuală, cât și cu cele automate.
În urma anunțului publicitar pentru KIT-urile de testare automată, s-a ales câștigătorul, inclusiv în funcție de timpul cât mai rapid de livrare, având termen de livrare perioada 1-2 aprilie 2020. Din motive independente de Spitalul Județean Satu Mare, acest termen nu a fost respectat, extractorul neajungând în posesia noastră. S-a luat zilnic legătura cu firma câștigătoare, iar reprezentanții acesteia ne-au comunicat că, la rândul lor, au luat legătura cu firma de curierat și că depun toate eforturile ca extractorul să ajungă cât mai repede în țară.
Pentru rezolvarea acestei probleme cât mai rapid, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a luat legătura cu firma colaboratoare din județul Satu Mare, care se va asigura ca extractorul să ajungă în cel mai scurt timp în posesia noastră, având promisiunea că în cursul zilei de azi, 06.04.2020, în jurul orei 22.00 vom intra în posesia acestuia.
Facem precizarea că extractorul este o componentă importantă a liniei de laborator montată la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, pentru a cărui amenajare, achiziție de aparatură și echipamente medicale, Consiliul Județean Satu Mare a utilizat, până în prezent, suma de 600.000 de lei”.